Zilele trecute am aflat că de fapt toată munca pe care am depus-o în ultimii aproape 30 de ani (se fac la anul), pentru a putea ajunge la
- Home
- |
- Tag: Teatrul Natiei
Teatrul Natiei
Zilele trecute am aflat că de fapt toată munca pe care am depus-o în ultimii aproape 30 de ani (se fac la anul), pentru a putea ajunge la
Săptămâna trecută am pornit cu motoarele turate la maximum activitatea la hubul nostru cultural. Vineri Emeric Imre a fost, ca de obicei, senzațional, pansament pentru suflet e puțin
Acum aproximativ un an, pe când Iliescu era bine-mersi – și nu ca acum, plecat dincolo de nori, certându-se cu Ceaușescu și ridiculizat de Dumnezeul în care n-a
David McWilliams ne arată cum banul a devenit noul foc sacru N-am mai citit de mult o carte cu un subiect aparent atât de “nonliterar” care să mă
O întâlnire dedicată membrilor Starea Nației, înainte de deschiderea oficială a Hubului Luni, 16 iunie, am deschis semi-oficial porțile noului Hub Cultural Teatrul Nației din Ploiești, cu un