Cum lași democrația fără oxigen

Zilele trecute am aflat că de fapt toată munca pe care am depus-o în ultimii aproape 30 de ani (se fac la anul), pentru a putea ajunge la independență financiară, care să ne asigure independența editorială, nu e deloc în regulă. Că oamenii care redirecționează către noi și către alte organizații media și ONG-uri parte din impozitul pe venit sprijină practic nu presa independentă, nu democrația, nu controlul civic asupra instituțiilor, ci un sistem de propagandă bine articulat, care face exact opusul. Am aflat că o finanțare din partea publicului nu e ok și că banii ăștia trimiși de voi către noi sunt de fapt bani publici, cu care statul îi finanțează pe unii (și noi suntem acolo, în top) ca să îl atace. Deduc că ar fi ok să primim banii ăștia dacă suntem cuminți și nu mai sancționăm hoția și corupția din societate, abuzul de putere și derapajele de la democrație.

Întâi am simțit că pierd aerul de nervi. Apoi m-am liniștit rapid

Și nu știu cum sunteți voi, dar eu inițial m-am blocat, am avut pentru un scurt moment senzația că-mi pierd aerul de nervi, în fața unei astfel de operațiuni de răsturnare a adevărului. M-am liniștit rapid, pentru că nu mă surprinde, nu credeam însă că niște jurnaliști, oricât de stricați ar fi la sistemul de valori, pot să spună o asemenea idioțenie în anul 2026. Nu mă surprinde pentru că astfel de tehnici sunt vechi și bine documentate în literatura de specialitate. Și se practică în multe locuri cu mare succes, după cum o să exemplific imediat.

E limpede pentru mine, azi, că bruma noastră de democrație nu poate rezista atacului susținut al extremismului. Iar actuala putere, prin măsurile pe care le ia, nu face decât să contribuie la creșterea acestui val. Și iată-ne acum în faza în care mecanismele concepute pentru a întări controlul public sunt prezentate ca pericole, iar cei care subminează de fapt democrația și instituțiile pozează în apărători ai lor.

Topul ONG-urilor care le stau în gât jurnaliștilor de casă

Așadar, telespectatorilor captivi li se spune apăsat că redirecționarea unei părți din impozit către ONG-uri și presă independentă ar fi „necurată”, „toxică”, „un atac la justiție”. Mesajul e simplu și insistent: nu mai direcționați bani, pentru că acești bani ar finanța, vezi Doamne, distrugerea statului de drept. După inamicul cel mai important, Recorder, mai sunt câteva ONG-uri care deranjează cum ar fi Dăruiește viață, și apoi suntem noi, cu Starea Nației, Valeriu Nicolae, Declic și alții. Eu sunt prezentat printre cuvintele scuipate și greu de înțeles din prima drept degustător de salam și muștar (nu mănânc carne de peste șase ani, alții halesc rahat cu polonicul seară de seară la TV), aluzie la rubrica de la Starea Sănătății, Cu Etichetele Curate. Sprijinită în totalitate de oamenii care donează direct sau direcționează parte din impozitul pe venit, conform legii.

Avem de-a face deci cu o răsturnare aproape perfectă a realității. Mecanismul redirecționării nu este o invenție exotică și nici un moft militant. Este un instrument democratic clasic, folosit tocmai pentru a reduce dependența presei și a societății civile de centrele de putere politică și economică. E o măsură care ajută ca-n țara asta să nu fim cu toții controlați de partide sau de patroni care folosesc presa pentru a face bani din contracte cu statul și pentru a-și spori influența asupra politicienilor și asupra instituțiilor.

De ce deranjează mecanismul de redirecționare prin formularul 230

Acest mecanism, care există și în alte state, este, prin definiție, un antidot la capturarea instituțiilor. Exact capturarea de care vorbește investigația celor de la Recorder. De la acest filmuleț difuzat de România TV, pe care l-am proiectat pe ecranul de la Teatrul Nației, am început dezbaterea pe care am avut-o sâmbătă cu Mihai Voinea și Cristian Delcea, fondatori și redactori-șefi la Recorder, în fața a peste o sută de oameni.

Faptul că acest mecanism de redirecționare funcționează prin decizia dispersată a cetățenilor îl face greu de controlat și imposibil de „negociat” în culisele statului care controlează acum, prin partide sau participare directă, presa mainstream și nu numai.

De aceea presa care se ține departe de acest sistem bine pus la punct de putere și de grupuri de interese (de multe ori infracționale) devine țintă. Tocmai asta-i deranjează pe viermuși. Că este o finanțare pe bune, directă, de la cetățeni.

Și atât de călcați pe cap am fost permanent chiar de cei care-i finanțează pe unii jurnaliști să spună că albul este negru, încât am diversificat atât de mult sursele de finanțare, ele fiind direct legate de cetățeni simpli, care contribuie direct, în multe feluri (abonament pe YouTube, abonament pe platforma teatrulnatiei.ro, donație pe site, donație ca persoană fizică, persoană juridică, formularul 230, produse cumpărate din magazinulnatiei.ro, produse cumpărate din cafenelele noastre din Ploiești și București, participarea la evenimentele de la Teatrul Nației, Patreon) încât e aproape imposibil să rămânem fără resurse.

Când realitatea nu mai poate fi infirmată se cere neutralizată

Despre asta este tot sistemul pe care l-am creat în jurul Starea Nației, despre a fi legați direct de public, despre o comunitate care să sprijine ceea ce facem pentru că împărășim valori comune. Se pare că nu sunt suficienți oameni care să finanțeze minciunile de pe unele canale de televiziune, dar se găsesc oameni care, din puținul lor, să finanțeze organizații care fac o mulțime de lucruri bune. Că nu e vorba doar despre presă, o sumă infimă din ce se redirecționează ajunge la presă. Iar tăierea acestui mecanism, ceea ce noi am luat de la început în calcul, ar afecta prea puțin presa, dar ar afecta enorm organizații care îngrijesc persoane vulnerabile și fac munca statului.

Tot ce se spune este pe dos. Transparența financiară a organizațiilor finanțate de public devine lipsă de transparență, finanțarea onestă devine necinstită, presa independentă e de fapt armă de propagandă, anchetele care arată capturarea instituțiilor sunt de fapt cele care destabilizează statul. Și tot așa, într-o nebunie demnă de un diagnostic psihiatric. Dar ei știu foarte bine ce fac. Se numește delegitimare. La fel ca în cazul anchetei Recorder, la fel ca în cazul plagiatul lui Marinescu, faptele de acolo nu sunt contestate. Sunt atacate sursele. Iar asta este o mutare clasică atunci când realitatea nu mai poate fi infirmată, dar trebuie neutralizată.

Și când privești moralitatea cadrului în care se fac aceste afirmații… Așadar, mergând pe logica acestor adevărați și unici apărători ai democrației, banii proveniți din contracte opace cu partide, din publicitate mascată sau din rețele clientelare devin „normali”, „legali”, „firești”. În schimb, banii redirecționați transparent de cetățeni sunt „suspecți”. Este deci o inversare morală completă: finanțarea concentrată, opacă și dependentă e normalizată, finanțarea transparentă, onestă, publică și dispersată e demonizată.

E ce fac hoții de buzunare când îi prinzi în fapt. Agresorul se declară imediat victimă. În cazul de față, controlul civic este prezentat ca abuz. Presa care documentează capturarea justiției este acuzată că „atacă justiția”. ONG-urile care cer răspundere publică sunt descrise ca „agenți ai haosului”. Este același tipar prin care abuzul se îmbracă în discurs de stabilitate, iar critica devine amenințare.

Atenție, scopul acestor „montaje” nu este să convingă pe cineva de ceva. Scopul este să planteze îndoiala. Să creeze suficientă confuzie încât oamenii să se retragă, pe ideea: „mai bine nu mă bag, nu mai direcționez nimic, că nu vreau probleme. Nu vezi că toți sunt la fel? Probabil adevărul e undeva la mijloc”.

Cum se cheltuie banii din donații la Starea Nației

Apoi, lucrurile sunt prezentate astfel încât sumele să pară enorme. De pildă, în cazul nostru, sunt adunate sumele pe doi ani. Iar oamenii când aud de milioane de lei li se pare enorm. „Da, am direcționat eu doar 90 sau 150 de lei (cele mai multe redirecționări aici sunt), dar iată cât a adunat, domnule! Dar dacă împarți milioanele alea la 24 de luni și pui acolo salarii, chirii, echipamente, amortizări și multe altele înțelegi că suma nu acoperă nici jumătate din cheltuielile reale. De fapt, haideți să calculăm.
Într-o redacție în care fondul de salarii ajunge la 30.000 de euro lunar, cu tot cu taxe, că noi plătim taxe, asta înseamnă 720.000 de euro, pe doi ani. Înseamnă 3,6 milioane de lei. Deci, ceea ce adunăm din redirecționare pe doi ani, cum completează de regulă oamenii, acoperă doar jumătate din necesarul pentru salarii. De-aia facem atât de multe pentru a ne putea finanța. N-o să fie acuzați cetățenii că beau cafea în cafenelele noastre și astfel finanțează emisiunea Starea Nației. Sau poate se va ajunge și acolo, vom vedea.

Miza imediată (s-a încercat și acum doi ani, când Ciolacu a vrut să scoată redirecționarea) este anularea acestui mecanism. Americanii au făcut asta anulând USAID. Omorând astfel nu presa – ea a devenit mai puternică, pentru că a fost nevoită să se lege mai mult de public și să nu mai fie leneșă, așa devii când stai pe granturi –, ci mulți oameni vulnerabili ale căror vieți chiar depindeau de acele fonduri.

Am spus-o și la întâlnirea de sâmbătă, rămâne marele meu regret faptul că sunt pe toate listele făcute de aceste unelte ale răului și n-am luat una de un dolar din fondurile astea sau de la Soros. Marele meu regret. Se dorește deci închiderea circuitului prin care societatea poate susține financiar, autonom și transparent, presa care mai deranjează puterea. Odată limitat sau chiar rupt acest circuit, restul vine de la sine: dependență, autocenzură, tăcere. Și control total al agendei publice din partea celor care servesc puterea.

O spun destul de des la emisiune. Când prezența noastră n-a mai fost dorită la tv, de către patronii care ne reproșau că prea ne legăm de putere, am plecat. Dacă vreți ca această fabrică să nu mai existe, e atât de simplu. E suficient ca 15.000 de oameni să nu mai doneze și să nu mai sprijine ceea ce facem noi aici, cu toate proiectele noastre editoriale, timp de trei luni.

Până atunci, totul e total transparent, puteți vedea ce se întâmplă cu fiecare leu, puteți vedea cu ochii voștri, cum se spune, venind aici, cum fac mulți.