O întâlnire dedicată membrilor Starea Nației, înainte de deschiderea oficială a Hubului

Luni, 16 iunie, am deschis semi-oficial porțile noului Hub Cultural Teatrul Nației din Ploiești, cu un eveniment pe cât de cald, pe atât de semnificativ: prima emisiune Starea Nației filmată LIVE cu public, chiar în sala mare. Întâlnirea (destinată membrilor Starea Nației) a prefigurat deschiderea oficială care va avea loc în curând.

Au fost prezenți membri ai comunității noastre din Ploiești, Brașov, București, Suceava, dar și un român stabilit în Danemarca, aflat în vacanță, care n-a vrut să rateze inaugurarea Hubului – ceea ce, sincer, ne-a emoționat peste poate. Motiv pentru care îi adresăm, evident, consiliați de tălmaciul nostru virtual, chiar în limba lui Michael Laudrup, un sincer:
“Vi takker jer af hjertet.” (Vă mulțumim din inimă.)

Participarea s-a făcut pe bază de înscriere, exclusiv pentru membrii plătitori ai Stării Nației, iar atmosfera a fost exact cum ne-am dorit: relaxată, prietenoasă, ca între oameni care simt că fac parte dintr-un proiect comun, altoit pe canavaua acelorași valori. Un proiect construit cu empatie, umor și spirit critic.

Emisiunea, transmisă live pe canalul oficial Starea Nației, a fost interactivă, cu întrebări și răspunsuri din sală, cu teme diverse – de la politică și educație, până la implicare civică, sensul comunităților și micile victorii personale care pot schimba lumea începând de la firul ierbii. Așa cum îi șade bine unei emisiuni care nu doar că informează, dar și provoacă la dialog și reflecție.

După filmare, participanții au fost invitați să facă un tur al Teatrului Nației: au intrat în culise, au vizitat Biblioteca Nației, au pus întrebări, au făcut poze, au zâmbit, s-au mirat. Și, ca totul să se așeze frumos în poveste, din partea casei s-a servit un vin fără alcool – pentru ca bucuria să fie sinceră și lucidă până la capăt.

A fost, în esență, un început. Dar unul care ne-a arătat deja ce înseamnă să fii împreună – nu doar în fața unui ecran, ci într-un spațiu fizic viu, unde ideile, oamenii și cărțile se pot întâlni cu sens.

 Dacă n-ați reușit să ajungeți, întreaga emisiune poate fi urmărită (doar de către membrii comunității) pe canalul oficial Starea Nației, la secțiunea Q&A cu Dragoș Pătraru.

Ne vedem la următorul eveniment și – mai ales – la deschiderea oficială, destinată publicului larg, care va avea loc în curând! Sperăm, cu aceeași sete de dialog și cu același chef de construcție comunitară. 

About the Author Sabin Dăniţă

Sabin Dăniță are studii de filosofie, Universitatea București, este jurnalist, copywriter, moderator de evenimente culturale și se ocupă de proiectul Biblioteca Nației.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}