REPORTAJ: ”Rușine conducătorilor țării!” se ridică glasul lipovenilor de la Jurilovca. De Sfânta Parascheva

 E Sfânta Parascheva și la lipoveni, la Jurilovca. Am fost în Jurilovca în timp ce România mergea la Iași. Și am găsit, la capătul țării, lipovenii în luptă cu o întrebare: ”ce tot vreți voi, la București, la Iași, în lumea mare, de nu vă ajunge cât aveți?”. Aici sunt pensii de 1200 de lei, după o viață de muncit la legume. Și femeia care mi-a vorbit nu se răzbună de moșul ei, nici pe soartă, nici pe Dumnezeu. Asta e, mă mulțumesc cu puțin. 

Aici e lupta cu existența de fiecare zi. Câte locuri de muncă să fie aici, la capătul lumii? Păi, fără număr dacă lupți cu necunoscutul, cu marea, cu Dunărea. Dar, se aude glasul bărbatului, sunt zile când nu te vede peștele, când peștele nu te vrea. Ce faci? Te mulțumești cu puținul tău. 

Și o iei, spun femeia și bărbatul, de la capăt, cu voia Domnului, sub puterea lui Dumnezeu.

 De Sfânta Parascheva, bărbați și femei, lipovenii, au un singur gând, gând ridicat Domnului. Cu glasuri răgușite de vânt și ploaie, că sunt aproape Marea și Dunărea, slăvesc Domnul pentru că El le este aproape, nu Guvernul, nu Președintele! 

  Și poveștile se zbat ca peștii în năvod. Uite femeia care a simțit cât era copilă că se sufocă de atâta biserică. ”Lasă jocul, hai la Domnul!” Și de ani de zile a trecut prin boli pe care doctorii le-au văzut, le-au vindecat cât au putut și ei. Dar, spune femeia, dacă nu era Dumnezeu, nu știu ce făceam. Și acum mulțumesc mamei că mi-a arătat Calea. 

 Nu este habotnicie, orbire. La capătul lumii, unde vin doctori dacă vin, dacă vin banii Guvernului, dacă vin, dacă vin pești în năvod, dacă vin, ai nevoie de o speranță. Și lipovenii păstrează această speranță.

  La 4 dimineața, povestește pescarul, ne oprim la biserică și ne închinăm. Și vă vede Dumnezeu? Întreb și eu ca reporterul. Da! Dacă te vede că ești om cu respect, te respectă și el. Și când năvodul e fără pește? Mâine o iei de la început, de la Slava Domnului. 

  Și e greu de simțit durerea femeii cu copiii plecați în lume ”la Spania”. Rușine Guvernanților că-și lasă oamenii să umble prin lume ca nălucile! – așa zice femeia. Ea s-a obișnuit cu pușinul. Dar nu le poate cere copiilor ei să urmeze așa cale. Și Dumnezeu înțelege și asta.

 După ce au povestit toate astea lipoveni și oaspeți s-au închinat, s-au rugat, s-au așezat împreună la masă. Și la masa lor a venit și Dumnezeu. Așa mi-a spus mie, reporterului, o lipoveancă. De ce aș verifica adevărul?