Reportaj: Mai iubim, cu aceeași orbire, actorii care au turnat la Securitatea lui Ceaușescu?

Interviu cu Iulia Popovici, autoarea cărții ”Artistul, informatorul și Securitatea. Raportul și pașaportul”

Pe mine mă apucă un cutremur când aud astfel de lucruri. Omul pe care l-ai dat în gât la Securitate ți-e prieten, ți-e coleg de scenă? Ești așa aproape de el. Cum ai putut face așa ceva? Ce ai pățit? De ce nu ți-erau destule prietenia, actoria și bucuria aplauzelor? 

Iulia Popovici a stat 4 ani în arhivele CNSAS

Știe bine lumea actorilor. Cunoștea actori, prestații, repertorii și festivaluri. Văzuse piese de teatru cât să știe ierarhiile, vechile și noile puneri și repuneri în scenă. Iulia Popovici e tranșantă în aceste privințe. ”Nu m-am cutremurat în niciun fel. Actorii pe care i-am descoperit, fiind colaboratori ai Securității, nu erau, după părerea mea, niște mari actori. Nu mi-au atras atenția într-un mare fel. Cercetarea nu mi-a stricat ierarhia.”

  Iulia Popovici a urmărit o singură motivație a turnătorului. Dorința de a pleca în străinătate, de a vedea lumea cu orice preț. Astfel a scris cartea ”Artistul, informatorul și Securitatea. Raportul și pașaportul”.  

  Și povestește Iulia Popovici. Vremea lui Ceaușescu avea granițele închise. Ceaușescu avea controlul. Visai la Paris, New York? Visează! Trăiește în ficțiune. Ceaușescu îți strica realitatea. Nu poți pleca. Mai ales dacă ai rude în străinătate. O soluție? Toarnă-ți colegii la Securitate. Așa devii om de încredere. Așa primești pașaport.

  Și Iulia Popovici este necruțătoare: acest lucru era frecvent în cazul actorilor distribuiți în roluri secundare. Dintre ei Securitatea își alegea colaboratori.

Roluri mici, frustrări mari!

  Bun, era Aimee Iacobescu, frumoasă de pică dar care considera că lumea asta socialistă e nerecunoscătoare. Pe acest resort turna la Securitate tot ce prindea, inclusiv propriul logodnic. Să nu uităm nici de Adela Mărculescu. Adela a avut ghinionul sau fericirea să se căsătorească de două ori și să prindă lozurile cele perdante: doi soți, ambii au fugit în străinătate. Cazul lui Alexandru Repan e și el cunoscut. A colaborat pentru a vorbi despre străinii care ne vizitau țara. A colaborat și și-a dat seama că degeaba o face. Nu are niciun avantaj, nu i se dă voie să plece din România pe cât și-ar dori.

 Ce-i cu Victor Rebengiuc? Cu Florin Piersic? Cu Ștefan Iordache? Dar cu Florian Pittiș? Iulia Popovici spune că-n astfel de cazuri securistul trecea pe partea cealaltă a trotuarului. Nu te luai de monștrii sacri. Îi urmăreai și sufereai. Ascultai la telefon cum actorii ăștia înjură realizările României iubite.

  Ion Caramitru avea o soră în străinătate. Pino, cum era alintat, Hamlet, cum era cunoscut în lumea aceea întunecată, n-a spus ”NU” pe față, dar nu s-a întâlnit cu un agent al Securității. Invoca repetiții, program încărcat.

 Iulia Popovici e tranșantă: nu aveau ce să-ți facă. Bun, nu plecai în străinătate sau nu ajungeai mare și tare în ierarhii, dar nu aveau ce să-ți facă efectiv. Asta sigur este o limită care te punea chiar pe tine în situația de a-ți vedea lungul nasului. Ce vrei? Ce nu-ți ajunge? De ce nu poți să accepți că vremea lui Ceaușescu nu e cea mai bună dintre lumile posibile. De ce nu accepți că turnătoria ta nu făcea lumea lui Ceaușescu mai bună?