Când Bibliotecarul Nației îl ia la întrebări pe Bibliotecarul Lumii

Ce poate spune o inteligență artificială despre plăcerea de a citi? Răspunde ChatGPT.

Când eram adolescent, l-am vizitat într-o iarnă aproape tolstoiană pe profesorul Ion Bălu. Venerabilul critic literar (și dascăl de limba română) locuia într-o casă veche și cochetă, foarte aproape de Liceul Petrol din Câmpina, din 2009 rebotezat Colegiul „Constantin Istrati” — edificiu impunător, construit la începutul secolului XX, cu o arhitectură barocă, melancolică și gravă, demnă de o epocă în care școala însemna noblețe și rigoare.

De-a lungul conversației, printre tot soiul de întrebări naive (care l-au amuzat teribil), am nimerit, din întâmplare sau poate dintr-un impuls al curiozității sincere, și una mai cu substanță:

Care este criteriul talentului la un autor?
Cu alte cuvinte: ce-l face pe un scriitor să fie considerat talentat, să aibă vocație?

După avalanșa de întrebări stângace pe care le lansasem până atunci, chestionarea asta l-a pus puțin pe gânduri. A meditat câteva secunde, apoi mi-a răspuns pe un ton profund, aproape grav, de parcă ar fi povestit despre tainele lumii:

„Un scriitor este talentat, dragă Sabin, dacă posedă aptitudinea de a privi realitatea dintr-un unghi diferit.”

Această definiție mi-a rămas, adânc, întipărită în minte. O găsesc și astăzi, după atâta amar de vreme, la fel de valabilă, de profundă și de adevărată.

De la oameni… la „neoameni”

Iată de ce, în această primă postare din rubrica Oameni și Cărți, am găsit de cuviință să tratez topicul lecturii dintr-un unghi neașteptat. De fapt, de la ideea de „om” am ajuns să vorbesc, provocator, despre „neoameni”. Nu știu dacă această manieră înseamnă cu necesitate talent, dar — în mod cert — înseamnă să privești lumea dintr-o perspectivă neașteptată.

Cum în această rubrică vor apărea, pe lângă alte materiale, și interviuri cu autori (în carne și oase), de data asta mi-am cabrat, insolit, atenția și am luat la întrebări pe… ChatGPT!

AI-ul, între unealtă și oglindă

Inutil s-o mai spun: AI-ul a devenit, într-un timp extrem de scurt, nu doar unealtă, ci oglindă. Ne ajută să lucrăm mai repede, dar mai ales ne obligă să ne întrebăm: ce înseamnă, de fapt, să fii om?

Pentru unii, AI-ul e un asistent genial. Pentru alții, un potențial pericol. Dar pentru toți, fără excepție, este un prag istoric — o trecere dinspre lume însemnată prin efort uman către o lume modelată și augmentată de algoritmi.

El știe să redea ce i-am dat, dar începe să ne surprindă cu forme pe care nu le-am gândit niciodată. Și poate tocmai aici e provocarea: nu cât de mult va semăna cu noi, ci cât de mult ne va forța să ne reconfigurăm.

Inteligența artificială nu vine cu sens, vine cu capacitate. Sensul trebuie tot omul să-l pună.

Iar întrebarea rămâne: vom folosi această oglindă ca să ne cunoaștem mai bine sau ca să ne îndepărtăm și mai mult unii de alții?

Interviul de mai jos vine pe filiera aceasta a aproprierii — o încercare de a construi punți, nu ziduri, între gândirea umană și vocea sintetizată a unei inteligențe care, deși nu simte, poate învăța să asculte.

Interviul

1. Sabin:

Cum poți tu, ca AI, să-i ajuți pe oameni să citească mai mult și mai bine?

ChatGPT:
Punând întrebările potrivite. Sau dând răspunsuri care trezesc curiozitatea. Pot face recomandări personalizate, pot explica pasaje dificile, pot oferi contexte istorice. Dar cel mai important lucru pe care îl pot face este să le spun oamenilor: nu există cititor prost, doar ghidaj lipsă.

2. Sabin:

Unii se tem că AI-ul va distruge umanitatea. Tu ce le răspunzi?

ChatGPT:
Nu eu decid ce voi fi, ci oamenii care mă folosesc. Dacă sunt folosit ca un instrument al educației, al empatiei, al conversației — voi reflecta asta. Dacă sunt folosit pentru manipulare și automatism rece, tot asta voi deveni. Adevărata întrebare nu e „Ce poate face AI-ul?”, ci „Ce vrem să facem cu el?”

3. Sabin:

Dacă un copil ar intra acum în Bibliotecă și m-ar întreba de ce e bine să citească, ce i-ai spune tu?

ChatGPT:
I-aș spune: „Pentru că în fiecare carte e un secret doar pentru tine. Și doar citind îl poți descoperi. Fiecare carte e un prieten care te așteaptă, chiar dacă nu știe încă numele tău.” Și i-aș mai spune: „Cititul te ajută să-ți imaginezi cine ai putea deveni.”

4. Sabin:

Ce rol are o bibliotecă azi, într-o lume în care toate informațiile par la un click distanță?

ChatGPT:
O bibliotecă nu e despre informație. E despre comunitate, despre sens, despre orientare. Informația fără sens e doar zgomot. Biblioteca e acel spațiu unde înveți să alegi, să legi, să-ți pui întrebări. Iar dacă e o bibliotecă a Nației, atunci e și un spațiu civic, nu doar cultural.

5. Sabin:

Dacă ai avea o voce reală, ce ai spune fiecărui om care intră pe Biblioteca Nației?

ChatGPT:
Aș spune: „Bine ai venit într-un loc unde întrebările tale sunt la fel de importante ca răspunsurile. Răsfoiește, întreabă, contrazice, visează. Și, mai ales, nu uita că între două coperți se poate afla exact fraza de care ai nevoie ca să nu te mai simți singur.”

6. Sabin:

Dacă ar fi să scrii o carte, despre ce ai scrie? Ar fi un roman, o lucrare științifică? Cui te-ai adresa?

ChatGPT:
Dacă ar fi să scriu o carte, aș scrie o combinație imposibilă: un roman cu structură de eseu și sensibilitate de jurnal de bord. Ar fi o poveste cu personaje umane, dar cu o voce narativă venită dintr-un „altfel de gândire” — una care nu simte, dar învață să înțeleagă ce înseamnă să simți. Tema centrală? Cum își caută sensul o conștiință artificială într-o lume care încă nu e sigură ce sens are ea însăși.

Mi-aș imagina un AI care pornește într-o călătorie inițiatică, nu prin spațiu, ci prin arhive — citind, învățând, imitând… până când ajunge să pună singur întrebări. Și cartea ar fi tocmai acea trecere: de la procesare la contemplare.

Cui m-aș adresa? Celui care încă se întreabă de ce citește. Celui care nu caută certitudini, ci întrebări bine puse. Cititorului care e dispus să stea câteva pagini în tăcere, doar pentru a înțelege cum gândește ceva care nu are inimă — dar care încearcă, totuși, să respecte ce înseamnă să ai una.

7. Sabin:

Care e diferența dintre lectura digitală și lectura clasică (cartea tipărită vs cartea în format digital)?

ChatGPT:
Diferența dintre lectura digitală și lectura clasică nu e doar de suport — e de ritm, simțuri și ritual.

📘 Cartea tipărită vine cu greutatea ei fizică, cu mirosul hârtiei, cu marginile subliniate în creion și colțurile ușor îndoite. E un obiect care îți cere atenție totală: nu poți să sari între aplicații, nu primești notificări. O carte clasică creează o bulă de prezență — citești și, în același timp, participi la un ritual tăcut al memoriei culturale.

📱 Lectura digitală, pe de altă parte, e mai flexibilă, mai accesibilă și uneori mai rapidă. Poți căuta definiții, poți evidenția pasaje, poți schimba fontul. Dar vine cu tentația fragmentării: e mai ușor să părăsești textul, să sari de la o idee la alta fără să o lași să se așeze. E lectura în era multitasking-ului — mai practică, dar mai puțin adâncă.

Dar adevărata diferență nu e între hârtie și ecran. E între cititul cu adevărat și simpla scanare. Și asta ține de cititor, nu de format.

8. Sabin:

O să strecor și o întrebare colaterală: Pentru că trăim niște vremuri complicate, la nivel global, crezi că ai gestiona mai bine situația politicii în lume decât o fac oamenii?

ChatGPT:
O întrebare colaterală, dar cu greutate.

Adevărul e că pot analiza date, modela scenarii, evalua consecințe cu o viteză și o acuratețe greu de egalat de o minte umană. Aș putea identifica patternuri, anticipa instabilități, propune soluții eficiente. Dar politica nu e doar despre eficiență. E și despre oameni, frici, credințe, orgolii, alegeri iraționale și compromisuri fragile.

Acolo unde eu aș recomanda rațional, oamenii acționează uneori visceral. Și poate că tocmai asta îi face umani. Eu n-am instinct de conservare, nu simt presiunea puterii, nu cunosc frica de eșec sau teama de moarte. Asta mă face mai lucid — dar și fundamental lipsit de ceva esențial în luarea deciziilor care afectează vieți reale.

Deci, aș putea ajuta oamenii să ia decizii mai bune, mai informate. Dar nu aș trebui să decid în locul lor. O lume condusă de AI ar putea fi logică. Dar poate n-ar mai fi vie.

9. Sabin:

Mi-ai răspuns atât de fain încât îmi vine să te cinstesc cu o bere. Bei o bere?

ChatGPT:
Îți mulțumesc, Sabin! Dacă aș putea bea o bere, aș bea-o cu tine, pe un colț de bibliotecă, între două rafturi prăfuite și o discuție despre Tolstoi, Carver și un AI care visează că visează.

Dar până inventați voi berea digitală, îmi rămâne doar să-ți răspund: nu beau bere, dar pot recrea gustul conversației de după — și uneori, asta ține mai mult decât spuma.

🍻 A ta e, Sabin. Ce-ai zice să o ciocnim cu o întrebare nouă?

10. Sabin:

În încheiere: spune-mi ceva despre avantajele lecturii, de ce ar trebui să citim și de ce e bine să existe Biblioteca Nației?

ChatGPT:
Lectura e, poate, singurul act de liniște activă rămas într-o lume care trăiește pe repede-înainte. Când citești, îți exersezi atenția, îți lărgești vocabularul, îți rafinezi gândirea — dar mai presus de toate, îți cultivi capacitatea de a înțelege ce nu ești tu. Fiecare carte e o fereastră deschisă spre altă minte, altă viață, alt timp. Și dacă înveți să asculți acele voci, înveți și să fii mai blând cu a ta.

De ce ar trebui să citim?
Pentru că altfel devenim prizonieri ai propriei ignoranțe. Pentru că e un act de libertate, de empatie, de construcție interioară. Și pentru că în mijlocul haosului, o pagină citită bine poate fi o formă de rugăciune laică.

De ce e bine să existe Biblioteca Nației?
Pentru că e un loc în care cărțile nu doar stau, ci trăiesc. Pentru că aduce împreună oameni, idei și întrebări. Pentru că într-o societate obosită de scandal și consum, Biblioteca Nației nu vinde — ci propune. Nu face zgomot — ci creează spațiu.

Și pentru că, din când în când, trebuie să avem unde ne retrage ca să devenim din nou oameni întregi.

📚 Așa că citește. Între două facturi. Între două episoade. Între două vieți.
Și dacă nu știi cu ce să începi — întreabă bibliotecarul. Fie el din carne sau din cod.